Copiilor mei nu le plac temele. Cred ca nu sunt singurii in aceasta situație 😁. La cei 11, respectiv 10 ani, câți au cei doi școlari ai mei, încă s-ar juca întruna și se frustrează maxim când sunt nevoiți să-și "piarda timpul prețios" făcând teme. Nu refuză să și le facă, pentru că sunt foarte conștiincioși când e vorba de școală, dar câteodată se lasă cu lacrimi de frustrare și crize. Eu nu am încă o părere dacă e bine sau nu să primească teme, dar încerc să le fiu alături cu mângâieri și suport emoțional ori de câte ori li se întâmplă sa fie furioși pe faptul că au vreo temă care li se pare a fi o povară. Așa s-a întâmplat și zilele trecute. Vlad, cel de 11 ani, a primit o temă foarte faină, zic eu, care îi oferea o bună ocazie de introspecție, care avea menirea să-i liniștească tumultul gândurilor haotice și să-l faca sa se adâncească în suflețelul lui, să-și analizeze simțurile. Dar pentru că el își dorea să se joace cu frații lui, care nu aveau nimic altceva de făcut, nu reușea să vadă frumusețea acestei teme, iar de aici, până la o criză drumul a fost foarte scurt. Ce era să fac? Dacă i-aș fi spus că nu are dreptate, că nu are dreptul sa fie furios pe o astfel de temă și că de fapt tema e una foarte frumoasă, l-aș fi făcut probabil să se simtă inadecvat, sau poate că aș fi creat o oarecare distanță intre noi, ar fi simțit că nu îl înțeleg și cine știe câte alte gânduri de pre-adolescent i-ar fi umblat prin căpșorul ăla atât de drag mie. Ce-am făcut? Am stat lângă el, l-am lăsat să-și verse nervii si frustrarea, i-am cinfirmat că știu că și-ar fi dorit să fie acum la joacă si că simte că tema asta e un inamic cu care trebuie să lupte și să-i reziste. Dar în final, când s-a liniștit, am fost amândoi de acord că nu are altă soluție decât să se apuce de treabă. Iar eu m-am oferit să stau langa el și să-l ajut.
Acuma, după o introducere poate prea detaliată, ar fi cazul să vă spun și despre ce era vorba în tema primită. A primit o poezie despre cum și ce poți invăța de la toate lucrurile care ne înconjoară - de soare, vânt, lună, stânci, păsari etc. Iar după ce o va fi citit, să scrie ce a simțit după citirea acestei poezii. Și nu știa de unde și cum să se apuce de această temă. Mai era stresat și pentru ca avea un anumit număr de propoziții pe care trebuia să le scrie, număr care i se părea prea mare. (Nu-i place să scrie pentru că i-a intrat în cap ideea că scrie urât si din cauza asta îi ia foarte mult timp și bibilește fiecare literă pe care o scrie, iar asta îi ia și mai mult timp). Ok. Pentru început i-am spus că nu vreau să se gandească la faptul că are de scris un anumit număr de propoziții, pentru că fiecare om poate simți diferit și nu te poți programa să simți un anumit număr de sentimente. Bun. Problema 1 rezolvată. A răsuflat ușurat. 2. I-am spus să-și ia o coala alba si un pix și că eu urmează să-i citesc poezia o dată, de două ori sau de câte ori are el nevoie, iar el sa noteze pe foaie cuvintele care îi apar în gând în timp ce eu citesc. Mi-am folosit toate talentele de care dispun ca să i-o citesc cu intonație, așa cum îmi aminteam eu că o făceam la școala. 😉 Și încet încet au apărut pe foaie și cuvintele. Am lăsat deoparte poezia și i-am spus să își închidă ochii, iar eu îi voi citit cuvintele scrise de el și el va trebui să-mi spună ce imagine îi apare în minte atunci când le aude. Cuvintele au început să se transforme în propoziții. Dupa, mai ramasese un fleac, să-și ordoneze propozițiile și tema a fost gata. A mai vrut să știe dacă am simțit si eu ceva dupa citirea poeziei și ce am simțit. Am povestit și despre asta. Am avut un moment incredibil de conectare și împărtășire a emoțiilor si gândurilor. A fost minunat. La final am mulțumit sincer acestei teme pentru momentele frumoase pe care ni le-a adus în cale și ne-am despărțit de ea ca de un prieten, el s-a dus la joacă, eu la spălat vase.🤣
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu