Persoane interesate

miercuri, 17 octombrie 2018

Un "De ce?" care ma tot frământa...

E ziua lui azi. Ziua îngerului meu. Suna ca un clișeu, dar așa îl văd eu pe copilul ăsta, iar cine ma cunoaște, știe cat sunt de departe de genul siropos. Uneori ma gândesc că nu l-am meritat și ma întreb de ce ar fi ales să vină sufletul ăsta în viața mea. E mult prea bun pentru mine și cu siguranță că mare lucru nu are ce învăța de la mine. Fiind primul, e copilul în fața căruia am greșit cel mai mult. Iar el m-a iertat de fiecare dată și m-a iubit necondiționat, de parcă mi-ar fi fost el mie mamă și nu eu lui. Mi-a oferit consolare și vindecare. Mi-a oblojit rănile cu atâta dăruire și mi-a înțeles emoțiile și trăirile de fiecare dată, încă de când era foarte mic. Și-a asumat rolul de salvator. Îmi amintesc ca de mică îmi doream sa fi fost prințesa și să-mi întâlnesc prințul pe cal alb. El este prințul meu. Deși a preluat o sarcina prea grea parcă pentru umerii lui de copil, deși îi tot repet că fericirea mea nu este responsabilitatea lui, nu renunță. Insistă să mă salveze de propriii mei monștri. Ar fi trebuit să fie invers...dar se pare ca mi-a fost trimis un înger care să-mi stea foarte aproape, pentru că singură nu aș fi reușit. Multumesc Îngerule! Dar te rog să nu uiți și de propria ta fericire. Chiar daca fericirea ta acum e să mă vezi pe mine fericita, te iubesc prea mult ca să te las să mă salvezi toată viața.