Persoane interesate

marți, 1 iulie 2014

La tara

Frumoasa-i viata la tara...Dimineata, la trezire, invariabil te incanta trilurile pasarelelor, cantecul cucului, care-ti aminteste de fiecare data cand il auzi sa verifici cati bani ai in portmoneu, ca asa se zice pe-aici - sa nu te prinda cumva cucul fara bani in portmoneu, mugetul vacilor iesite la pascut pe deal. Si o intindere mare de campie, infinita, care te face sa te contopesti cu ea, sa te dizolvi complet in ea, sa te simti una cu tot ce te inconjoara. Noptile senine te invaluie cu cerul instelat, de ti se pare ca daca ar fi sa mai pui o stea pe cer, n-ai avea loc. Oameni simpli, care te saluta de fiecare data cand te intalnesc, chiar de nu te cunosc si pe care ii saluti, chiar daca nu-i cunosti, iar ei nu se uita ca la o ciudata la tine si-ti raspund politicos la salut, ba te mai si intreaba unde mergi, cum iti mai merge. Oameni care se intreaba unii pe altii oare cine esti, cu voce tare, avand totodata impresia ca nu-i auzi. Oameni linistiti, care nu se grabesc nicaieri, fac tot ce au de facut pas cu pas si iau totul asa cum vine, care nu se uita la ceas, care nu trebuie sa fuga la cumparaturi, fiindca piata este doar o data pe saptamana. Oameni care nu se plictisesc din cauza rutinei, care nu asteapta sa vina concediul, sa mearga la mare sau la munte sa se odihnesca. Vara pentru ei nu este anotimpul concediilor. Pentru ei o zi de vara ii hraneste un an. Copiii se joaca in voie, daca sunt mai mici. Cei mai mari sunt implicati in treburile parintilor, dar au si timp de joaca, pentru ca aici timpul se dilata pur si simplu, parca inceteaza sa mai existe. Credeti ca n-au calculatoare? Au, ca doar de pe ce va scriu eu acum :), au si wireless, dar nu-i "deranjeaza". Dar cum nu pot fi toate perfecte, exista si aici "ceva", un ceva care ma face sa tanjesc dupa casa mea, care nu e tocmai la tara, dupa oamenii care nu-s tocmai simpli si dupa viata mea, care nu-i tocmai lipsita de agitatie. Este vorba de respectul fata de copii. Mi-i greu sa vad cum copiii nu sunt ascultati, cum li se arata de fiecare data, nu tocmai bland, ca trebuie "sa-si cunoasca locul", unul umil de tot: sa nu puna intrebari "inutile", sa nu aiba dreptul la o parere diferita de cea a parintelui, sa fie agresati, daca s-au aratat neascultatori si sa nu cumva sa planga, ca risca sa si-o incaseze mai rau. Copiii nu sunt nefericiti, nu inca. Au tot timpul din lume sa fie, cand vor fi adulti si sa-si verse tot necazul adunat in anii astia pe propriii lor copii. DAr acum, ei se bucura din orice, la fel cum o fac si ai mei. Doar ca incearca sa nu stea in calea parintilor. Am obosit sa fiu judecata ca mi-i rasfat pe ai mei, iar prin rasfat se inteleg imbratisarile, umarul meu oferit lor atunci cand plang, refuzul de a-i lovi, atunci cand nu ma asculta, sau faptul ca-i ascult ce au de zis. Copiilor nu trebuie sa le arati ca-i iubesti, copiii trebuie sa stie de frica parintilor, ca altfel ajung niste adulti care-si bat jos de parintii lor la batranete si cate si mai cate mi-a fost data sa aud legat de felul in care ma port eu cu copiii mei. Nu-i judec. Asa au crescut ei, asa isi cresc si ei copiii. Dar mi-i greu. Mi-i greu sa ma simt judecata de oamenii astia faini. Oameni faini cu toata lumea, dar in lumea lor copiii nu sunt inclusi.