Persoane interesate

luni, 27 ianuarie 2014

Prima dragoste

Nu, nu, nu! Nu va speriati! Nu e vorba de prima mea dragoste. Eu sunt ok. :) Vladut e indragostit, pentru prima data! M-a luat oarecum prin surprindere. Nu-l vedeam pe Vlad indragostit atat de repede. Niciodata nu s-a aratat interesat in mod deosebit de fetite. Pentru el fetele, la fel ca si baietii erau cumva unisex. :D Se juca la fel cu ei, nu era vreodata mai grijuliu cu fetitele. Conta doar joaca. Asa ca eram linistita ca prima lui dragoste este inca foarte departe, NOI nu suntem in pericol prea degraba.
  Mi-a fost oarecum frica de momentul asta, frica de mine, de ce voi simti eu (cunoasteti si voi povestile despre soacrele de baieti :p ), credeam ca o sa simt gelozie, o sa ma simt abandonata in momentul in care nu voi mai fi singura lui dragoste. Si uite ca nu sunt. Sunt fericita. Ma bucur sa-l vad ca e atat de bucuros de ceea ce simte pentru fetita asta. Cand imi spune "Mami, imi place vocea ei!" nu mai pot de dragul lui. Parca traiesc si eu prin el sentimentele lui. Ii face felicitari, iar cand i le face, se gandeste la ce i-ar placea ei sa primeasca, nu la ce i-ar placea lui sa-i ofere. Atata daruire are copilul asta in el de ma emotioneaza pana la lacrimi.
Despre EA: o fetita simpla, prietenoasa, usor timida, pura si foarte frumoasa - perfecta pentru El :)

Nu-mi fac sperante, nu am asteptari, traiesc prezentul incarcat de fericirea copilului meu. Si ma bucur ca ma face partas la fericirea lui.

luni, 13 ianuarie 2014

Prietenii copiilor

Acum cativa ani cineva mi-a dat un sfat: sa incerc sa le aleg prietenii in functie de cum as vrea sa fie si copiii mei, prieteni care sa fie modele de comportament pentru copiii mei. Brrrr! Am respins de cum am auzit recomandarea primita. Mi s-a parut incorect fata de copii, o manipulare josnica, imoral. Cum adica sa hotarasc eu cu cine sa fie prieteni si cu cine nu! Am spus ca in legatura cu prietenii ei sunt singurii care pot decide.
Si uite ca azi m-a trasnit: fara sa-mi dau seama, asta am tot facut de cand au inceput sa se joace cu copiii si pana in prezent! Mai mult de-atat - asta o voi face, in masura in care o sa mi-o permita si nu regret nicio clipa, nu consider nici manipulare, nici ca am facut ceva imoral. Am incercat doar sa-i protejez.

Le-am favorizat intalniri cu copiii cu care ei se simteau bine, ne-am intalnit cu acei copii de cate ori am putut. Daca le placea sa se joace cu copii cu care se simteau bine, dar din cauza carora acumulau prea multe frustrari, am fost langa ei tot timpul, ca un uliu mereu in spatele lor, pregatita sa intervin de fiecare data cand am considerat ca era prea mult pentru ei, nu le-am spus niciodata ca altii sunt rai si ai mei sunt buni, dar le-am fost alaturi. Am si rarit intalnirile cu acesti copii. Dar copiii mamei uliu au crescut, nu mai sunt in permanenta langa mine, iar in momentele alea sunt prietenii lor cu ei. Nu mai are cine interveni sa-i consoleze (ca asta insemna interventia mea) cand au nevoie, nu mai are cine sa le explice de ce cateodata lucrurile nu se intampla asa cum speram noi sa se intample. Nu le mai cunosc chiar toti prietenii. Si ma trezesc ca-mi vin acasa cu multe multe frustrari, probleme, care eu, nefiind langa ei, nu inteleg de unde vin, mai ales daca nici ei nu prea inteleg de unde. Cateodata ei doar simt ca nu e in regula ce li s-a intamplat, dar nu stiu exact ce nu e in regula si, respectiv, nu stiu nici eu. Cum sa le explic eu ce e tradarea? Ce e manipularea? De ce nu toti simt compasiune cand pe ei ii doare? Jocul a devenit mai dur. Iar eu nu mai fac parte din el chiar tot timpul. Da, le explic atunci cand ajung langa mine lucruri, simulam situatii diverse, facem povesti pe baza acestor situatii, dar eu nu am cum sa prevad totul. Si nici nu sunt langa ei exact in momentele grele, cand au nevoie de mine.

Ce am hotarat sa fac: in continuare n-o sa le etichetez prietenii pe care si-i aleg ca fiind buni sau rai, dar o sa le spun de fiecare data ce consider eu ca ar fi fost bine sa faca acei prieteni si care ar trebui sa fie calitatile unui prieten adevarat! O sa le chem acasa si o sa le favorizez intalnirile cu prietenii cu care se simt bine, care-i incurajeaza, ii ajuta sa creasca, care nu-i necajesc, injosesc - PRIETENII ADEVARATI (in acceptiunea mea, bineinteles! Si nu ma simt vinovata!) O sa-i fac sa se simta bine la noi acasa, astfel incat sa nu-si doreasca sa mearga sa se intalneasca in alte parti, o sa ma imprietenesc eu cu prietenii lor (o sa fiu toata numai miere :) ) ca sa am increderea lor si sa-i cunosc mai bine! Astfel o sa-mi pot da seama mai usor daca se intampla ceva iesit din comun sau nu. Poate e o utopie ce-mi propun eu. Poate e frica mea de a-i pierde. Nu stiu. Dar mi-i iubesc prea mult ca sa nu intervin asa cum cred eu.