Persoane interesate

luni, 10 septembrie 2018

Inca un inceput

Cand am facut acest blog mai aveam cateva zile pana sa-l nasc pe Misu. A fost un inceput timid, simteam nevoia sa impartasesc cuiva anumite ganduri si momente din necunoscutul care ma astepta - viata de mamica de 3 copii. Azi l-am condus pe Mișu, cel de-al treilea copilas al meu, spre un portal (asa l-a numit el) - spre o alta lume. Este foarte entuziasmat, nerabdator sa se avânte in lumea copiilor mari cu mult curaj si curiozitate. Nu are emotii, nu este anxios. Doamne cate mai am de învățat de la el. Nu-si face planuri, primește fiecare clipa asa cum vine - cu multa bucurie si voie buna. In ce ma priveste pe mine, am sentimente confuze - mândrie, ca-l vad asa independent, pregatit, ca si cum asta m-ar valida pe mine ca mama si actiunile mele in raport cu el, desi stiu ca meritul meu este minim. Dar undeva intr-un sertar inchis cu o cheie, stiu ca mai e un sentiment, pe care il vreau rămas acolo, pentru ca doare sa-l privesc in față...sentimentul ala care-ti lasa un gol in stomac si ajunge pana la inima.  Da, stiu ca nu pleaca de tot, nu inca...Dar va fi prima data in 12 ani cand eu voi ramane singura diminetile. Nu voi mai avea nicio umbra care sa ma urmeze, nu voi auzi niciun glas de copil, iar casa va fi goala. Stiu ca nu ma voi plictisi, uneori poate nici nu imi vor ajunge ale 4 ore pentru a face toate cate is de facut. Ce ma apasa insa e constientizarea ca acesta este doar un antrenament pentru golul lasat in urma lor dupa ce vor pleca pentru totdeauna. Si nu mai e mult. Au trecut atat de repede 12 ani...mi-au mai ramas atat de putini...Grele mai sunt inceputurile...