Persoane interesate

sâmbătă, 30 august 2014

Da, sunt basarabeanca si vorbesc romaneste!

De foarte multe ori mi se intampla sa am urmatoarea discutie cu persoanele cu care vorbesc pentru prima data:
-        
  Esti rusoaica?
-          Nu, sunt romanca.
-          Dar de unde esti?
-          Din Basarabia.
-          Daaaa. Mi-am dat seama imediat. Dupa “L” – ul vostru rusesc. (incercare nereusita de a imita “L”-ul care chipurile ma da de gol)
-          Si englezii il au in unele cuvinte. Puteai sa crezi ca sunt englezoaica.
-          Da, dar si vocalele voastre sunt mai inchise. (alta incercare nereusita, de data aceasta a unor vocale)
-          Si portughezii le au, asa ca as putea fi portugheza.
-          Da, asa-i. Dar de cati ani esti in Romania?
-          11-12-16 ani, ce conteaza?
-          Pai ma mir cum de n-ai scapat inca de ”accentul basarabean”? (am pus ghilimele pentru ca mi se pare total nepotrivita si incorecta expresia)
-          Dar de ce as vrea sa scap?

Aici, de regula, discutia intra intr-un punct mort, interlocutorul meu incearca sa gaseasca niste scuze, fara success, ca sa-mi arate ca nu a intentionat sa-mi raneasca orgoliul meu de basarabeanca J, iar eu schimb subiectul discutiei, pentru a-l face sa respire usurat.

Ma intreb cati dintre cei care vorbesc romana isi dau seama ca acest lucru este un privilegiu. Datorita istoriei zbuciumate a poporului roman, acestia puteau demult sa-si piarda acest drept, iar limba pe care o vorbesc romanii, putea fi alta, cea a popoarelor care au cucerit Romania in trecut. Cate popoare nu si-au pierdut limba din acest motiv? Stramosii nostri au luptat pentru ea, mamele ne-au transmis-o din generatie in generatie, chiar si atunci cand vremurile nu erau tocmai prielnice. Dar dupa cum stramba din nas la auzul “accentului meu basarabean” imi dau seama ca-s putini cei care inteleg acest lucru.

Acum sa va spun de ce nu o sa scap eu de ”accentul basarabean”. Pentru ca asa a vorbit romaneste mama mea cu mine. Iar mama mea era o curajoasa sa-mi vorbeasca romaneste, tinand cont ca locuiam in Tiraspol, capitala actualei Republici Transnistria. Pentru ca parintii mei au fost curajosi sa accepte sa fie profesori de Limba si Literatura Romana intr-o scoala din Transnistria, iar mama a fost printre primii profesori din acea parte a Moldovei, care a avut curaj sa introduca scrisul cu grafie latina in Transnistria. (Daca nu stiati, pana in ’90 in Basarabia se scria cu grafie chirilica, chiar si in romana) Pentru ca atat eu, cat si parintii mei am vorbit aceasta limba, cu “accent basarabean”  intr-o perioada in care romanii nu erau deloc bine vazuti in Transnistria si riscam sa incasam vreo piatra in cap, in cel mai bun caz. Dar macar acolo ni se spunea “romani” si sa ne caram in Romania, iar ceea ce din punctul lor de vedere era o jignire, pentru noi suna ca un alint. Aici, in Romania, suntem “rusi”. 
 Parintii mei au fost curajosi, dar nu au fost eroi. Au abandonat lupta cand a inceput macelul in Transnistria. Au lasat casa, masa, prieteni si servici ca sa-si salveze viata lor si viata copiilor lor.  Dar adevaratii eroi au ramas acolo unde, chiar si acum, lupta pentru ca romanii din Transnistria sa aiba dreptul sa-si vorbeasca limba, copiii romani sa aiba dreptul sa invete in scoli romanesti. Unul din acesti eroi este Ion Iovcev, prieten bun de familie si coleg de servici cu parintii mei.  Pentru el fiecare zi, nu exagerez, este o lupta pentru limba romana.  Oare el, daca ar veni in Romania si i s-ar spune ca are “accent basarabean” ce-ar zice?

Suntem priviti cu superioritate pentru ca avem “accent basarabean”, pentru ca folosim regionalisme,  arhaisme, pentru ca nu cunoastem neologismele. Nu vreau sa vorbesc despre alte stereotipuri in legatura cu basarabenii, ca astea nu au nicio legatura cu subiectul meu – limba noastra.
Si daca pana acum am facut lobby “accentului basarabean” J, acum sa spun si despre arhaisme. In primul rand limba romana din Basarabia nu avea cum sa aiba aceeasi directie de evolutie ca si cea din Romania. E normal, nu? Am locuit intr-un spatiu inchis, marele URSS. Puteam sa evoluam imprumutand cuvinte din rusa sau pastrand cuvintele mostenite din romana. Si cine confera statutul de arhaism unui cuvant? Poporul. Ei bine, poporul nostru, basarabean (am inteles, la scurt timp dupa ce am venit in Romania, ca romani nu ne putem numi). a ales sa foloseasca in continuare anumite cuvinte, care nu mai sunt folosite in Romania, astfel ca “a grai” pentru noi nu este arhaism. Regionalismele – astea se gasesc peste tot, de ce tocmai alea moldovenesti n-ar fi potrivite? Neologismele – este aceeasi poveste ca si cu arhaismele. Nu aveam de unde sa le cunoastem, pentru ca am avut evolutii diferite. Cand nu ne-au ajuns cuvintele limbii materne, le-am imprumutat din rusa. Nu e nimic rusinos in asta.

N-o mai lungesc, ca povesti as mai avea multe. In concluzie atat as vrea sa va spun:


Da, sunt din Basarabia si vorbesc romaneste – mi-am castigat acest drept!  Iar cei care stramba din nas la auzul “accentului” meu, sa inteleaga ca nu intentionez sa scap de el. Este dulcele meu grai, pentru care parintii mei au luptat, pe care l-au pastrat si mi l-au transmis, chiar cu pretul vietii lor.  Si pentru ca maine, in Republica Moldova, este sarbatoarea nationala “Limba noastra”, va ofer si o dedicatie muzicala:


LA MULTI ANI LIMBA ROMANA!

vineri, 22 august 2014

Rivalitatea intre frati (2)

De data asta e despre nazdravanii mei.

Motivul supararii - DINTII.

Daria a avut nevoie de 2 plombe. S-ar parea ca Vlad ar fi trebuit sa fie fericit ca el nu are nevoie. Dar nu a fost asa: "de ce n-am si eu dintii stricati!!! Vreau si eu macar o plomba!!!"
Vlad astepta cu mare nerabdare sa inceapa ca-i cada dintii de lapte. Este printre cei mai mari din clasa cu cei mai putini dinti de lapte cazuti. In sfarsit, la putin timp dupa ce a implinit 7 ani minunea s-a produs, 2 dinti! Ce sa te faci insa cand si sora-sii, dupa doar cateva zile, i-a cazut 1 si dupa aia inca unul. Scor: 2-2, dar Daria era in avantaj cu 2 plombe :D Dupa o jumatate de an de rugaciuni fierbinti (ale lui Vlad, desigur) i-a mai cazut un dinte (de fapt si l-a miscat el mult cand acesta abia se misca). Abia dupa o luna a inceput sa-i creasca. Insa fericirea n-a durat mult, caci si sora-sii i-a mai picat unul. Scor 3-3, cu mentiunea celor 2 plombe. "Nu-i corect!!! Eu sunt mai mare!!! Daria isi schimba prea repede dintii si eu o sa raman cu astia de lapte!!!" In momentul asta m-am rugat eu fierbinte sa fiu scutita de chin, pentru ca Dariei i se mai misca un dinte destul de tare, iar lui Vlad nu. Si rugaciunile mi-au fost ascultate. De fapt s-a ambitionat Vlad sa-si miste intens 2 dinti pana si i-a putut scoate. Asa ca acum scorul e 5-3. Cele 2 plombe nu mai conteaza, deocamdata. Sunt in siguranta pentru cel putin 2 luni, sper! Si macar nu mai am nicio grija sa-i ajut sa-si scoata dintii. Atata sa am grija, sa nu-si scoata ochii! :D