Persoane interesate

vineri, 11 mai 2012

Despre implinirea dorintelor :)

Imi doream inca un copil de vreo 2 ani, spuneam ca la primul nu stiam ce sa fac, la al doilea n-am avut timp sa fac ce vroiam, primul fiind foarte mic, asa ca-mi doream un copil pentru care sa am si timp si pe care sa-l cresc asa cum simt, fara prejudecati, sa-l port in brate cat are el nevoie, sa pretuiesc fiecare clipa, sa nu astept sa creasca mai repede. Il visam, imi imaginam cum il tin in brate, cum il alaptez, cum sunt totul pentru el, cum ii mangai pielea fina, cum il privesc in ochisorii aia in care se reflecta intreg universul. Insa aceasta dorinta parea din ce in ce mai imposibil de realizat, datorita inversunarii sotului, care declara ferm ca el nu-si mai doreste alti copii. La inceput inca mai speram sa reusesc sa-l conving candva, cand Vladut si Dariuca vor fi mai mari, ne va fi mai usor cu ei, dar timpul trecea, iar sotul meu era din ce in ce mai hotarat ca pentru el 2 copii sunt mai mult decat suficienti. Eram trista pentru ca-mi dadeam seama ca dorinta mea va ramane la stadiul de dorinta si mi se umezeau ochii de fiecare data cand vedeam un nou-nascut. Pana m-am impacat cu gandul, am decis sa nu ma mai gandesc ca nu-l voi avea, sa continui sa-l visez, fara sa astept sa-l am la propriu. Prin aprilie anul trecut am avut interviul pentru gradinita la copiii mari :), au fost inscrisi asa ca am inceput sa-mi fac planuri separat de copiii mei. Era prima data in 5 ani cand eu mi-am permis sa ma vad separat de copii. Daca la inceput gandul ca nu vom mai fi impreuna 24/24, 7 zile din 7 ma facea sa plang, treptat m-am obisnuit si chiar a inceput sa-mi placa. Ma vedeam iesita din nou in societate, in tinute office, machiata, aranjata, mergand la servici, socializand. Viitorul suna bine. M-am bucurat vreo luna, pana cand a  cazut bomba! Mi s-a indeplinit dorinta!!! Cum care dorinta? Aia de mai demult, cu al treilea copil, remember? Boom! Cand am vazut rezultatul testului am inceput sa rad  isteric, sotul a crezut ca rad de bucurie si era in pragul unei caderi nervoase, accentuate de manifestarea mea. Eu insa radeam de ironia sortii. O data, o singura data de cand am copii mi-am permis sa fiu si eu egoista, sa ma gandesc la mine, sa ma vad fara copii!!! Si nu mi-a fost dat! :))) Mi s-a implinit dorinta de care ma detasasem, considerand-o ipotetica. A mai durat ceva timp pana am inceput sa ma bucur cu adevarat. Doar cand a acceptat si sotul noua situatie am reusit sa ma bucur si sa ma visez din nou  una cu copiii.

Morala: aveti grija ce va doriti, ca s-ar putea sa se implneasca ;)