Si au trecut trei luni!

Trei luni de cand a hotarat Mishu sa ne imbogateasca viata cu noi senzatii :)

Cine a spus ca pe al treilea nici nu-l simti cand creste, nu l-a cunoscut pe Mishulica al nostru. De cand a venit in casa noastra, el face regulile, toata lumea se misca, doarme si mananca in functie de cum canta el. :) Mai ales subsemnata. Inainte sa-l nasc, pe cand eram insarcinata cu el, ziceam ca pe copilul asta n-o sa-l las singur, o sa-l port tot timpul si peste tot la mine in brate. Maaaamaaaa, nu stiam eu prea bine ce inseamna tot timpul, mi-a aratat Mishu, ca eu aveam o imagine usor distorsionata imaginandu-mi lucrul asta. Tot timpul inseamna 100% din timpul disponibil, cel putin in primele 2 luni, ceea ce recunosc, m-a cam luat pe nepregatite si mi-a trebuit ceva timp sa accept ca vom fi uniti la propriu inca o perioada nedeterminata de timp. Dar macar de data asta stiam ca nu va dura o vesnicie, din fericire si din pacate totodata. Uite ca incepe deja sa se desprinda usor usor, din fericire si din pacate, totodata.

Vlad si Daria, copilasii mai mari, sunt fericiti cu fratiorul lor, nu par a avea resentimente fata de el, li se pare ceva atat de natural sa trebuiasca sa stau cu bebelusul agatat tot timpul de mine, dar au fost tulburati ca n-am mai putut fi disponibila si pentru ei in acelasi timp, asta nu li s-a mai parut atat de natural. Si au suferit in prima perioada. S-au manifestat diferit, Vladut a tunat si a fulgerat, iar Daria a fost foarte trista. Mi se sfasia inima de durere vazandu-i atat de afectati, nu ma asteptam sa-i afecteze atat de vizibil, ma gandeam ca va fi mai usor pentru ei, fiind doi, avandu-se deja unul pe celalalt. Poate ca le-a fost mai usor comparativ cu situatia in care ar fi fost doar un copil mai mare, dar mie mi-a fost greu, suferind pentru fiecare din ei in parte, o data pentru Vladut, si o data pentru Daria. :( 

Acum pot spune ca intoarcem pagina si incepem o viata noua. Noi 2, mami si tati, gata sa facem fata provocarilor celor 3: Vladut, Daria si Mishu.