Eram in holul Complexului de natatie asteptandu-l pe Vladut sa iasa de la ora de inot. Mishu tot urca scari, eu eram jos si-l urmaream cat de perseverent si cat de concentrat era si cata placere ii aducea "cucerirea" fiecarei trepte. La un moment dat un bunic imi atrage atentia "vedeti ca pica!". Eu, satula deja de cate ori am auzit aceasta replica in cei 6 ani de cand sunt mama, i-am raspuns cam in doi peri "Sa pice, ca poate se-nvata sa nu mai pice" . Dupa ceva timp il vad pe bunic incaltandu-si nepotul, care era de vreo 10-12 ani cu papuci si m-am gandit "Uite asa ajung copiii de varsta lui sa nu stie sa se incalte singuri, ca tot stau bunicii la fundul lor". Iar in momentul in care baiatul s-a ridicat de pe scaun mi-a dat seama ca avea mari probleme cu aparatul locomotor si poate ca si un anumit grad de retard.
L-am judecat pe omul ala fara sa ma gandesc ca o fi avand el anumite motive sa fie mai precaut, sa fie obisnuit sa aiba mai multa grija de un copil, grija pe care noi, cei cu copii fara probleme n-am simtit-o niciodata.
De ce judecam?
1. Pentru ca nu cunoastem toate circumstantele si etichetam un comportament diferit de al nostru, sau un mod de a gandi diferit drept unul gresit.
2. Pentru ca nu reusim, de cele mai multe ori nici nu incercam, sa ne punem in locul celui pe care-l judecam.
3. Pentru ca ne credem mai buni decat altii. Dar nu suntem nici mai buni, nici mai rai, doar reactionam fiecare diferit, in functie de circumstante si experientele traite. Totul tine de alegerile fiecaruia si asumarea responsabilitatii pentru alegerile facute.
Pentru mine intamplarea descrisa la inceput a fost o lectie din care sper sa fi invatat ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu