De foarte multe ori mi se intampla sa am urmatoarea discutie
cu persoanele cu care vorbesc pentru prima data:
-
Esti rusoaica?
-
Nu, sunt romanca.
-
Dar de unde esti?
-
Din Basarabia.
-
Daaaa. Mi-am dat seama imediat. Dupa “L” – ul vostru
rusesc. (incercare nereusita de a imita “L”-ul care chipurile ma da de gol)
-
Si englezii il au in unele cuvinte. Puteai sa
crezi ca sunt englezoaica.
-
Da, dar si vocalele voastre sunt mai inchise. (alta
incercare nereusita, de data aceasta a unor vocale)
-
Si portughezii le au, asa ca as putea fi
portugheza.
-
Da, asa-i. Dar de cati ani esti in Romania?
-
11-12-16 ani, ce conteaza?
-
Pai ma mir cum de n-ai scapat inca de ”accentul basarabean”?
(am pus ghilimele pentru ca mi se pare total nepotrivita si incorecta expresia)
-
Dar de ce as vrea sa scap?
Aici, de regula, discutia intra
intr-un punct mort, interlocutorul meu incearca sa gaseasca niste scuze, fara success,
ca sa-mi arate ca nu a intentionat sa-mi raneasca orgoliul meu de basarabeanca J, iar eu schimb
subiectul discutiei, pentru a-l face sa respire usurat.
Ma intreb cati dintre cei care
vorbesc romana isi dau seama ca acest lucru este un privilegiu. Datorita
istoriei zbuciumate a poporului roman, acestia puteau demult sa-si piarda acest
drept, iar limba pe care o vorbesc romanii, putea fi alta, cea a popoarelor
care au cucerit Romania in trecut. Cate popoare nu si-au pierdut limba din acest motiv? Stramosii nostri au luptat pentru ea, mamele ne-au transmis-o din
generatie in generatie, chiar si atunci cand vremurile nu erau tocmai
prielnice. Dar dupa cum stramba din nas la auzul “accentului meu basarabean” imi
dau seama ca-s putini cei care inteleg acest lucru.
Acum sa va spun de ce nu o sa scap
eu de ”accentul basarabean”. Pentru ca asa a vorbit romaneste mama mea cu mine.
Iar mama mea era o curajoasa sa-mi vorbeasca romaneste, tinand cont ca locuiam
in Tiraspol, capitala actualei Republici Transnistria. Pentru ca parintii mei
au fost curajosi sa accepte sa fie profesori de Limba si Literatura Romana intr-o scoala
din Transnistria, iar mama a fost printre primii profesori din acea parte a
Moldovei, care a avut curaj sa introduca scrisul cu grafie latina in
Transnistria. (Daca nu stiati, pana in ’90 in Basarabia se scria cu grafie
chirilica, chiar si in romana) Pentru ca atat eu, cat si parintii mei am vorbit
aceasta limba, cu “accent basarabean” intr-o
perioada in care romanii nu erau deloc bine vazuti in Transnistria si riscam sa
incasam vreo piatra in cap, in cel mai bun caz. Dar macar acolo ni se spunea “romani”
si sa ne caram in Romania, iar ceea ce din punctul lor de vedere era o jignire,
pentru noi suna ca un alint. Aici, in Romania, suntem “rusi”.
Parintii mei au fost curajosi, dar nu au fost
eroi. Au abandonat lupta cand a inceput macelul in Transnistria. Au lasat casa,
masa, prieteni si servici ca sa-si salveze viata lor si viata copiilor lor. Dar adevaratii eroi au ramas acolo unde, chiar
si acum, lupta pentru ca romanii din Transnistria sa aiba dreptul sa-si
vorbeasca limba, copiii romani sa aiba dreptul sa invete in scoli romanesti.
Unul din acesti eroi este Ion Iovcev, prieten bun de familie si coleg de servici cu parintii mei. Pentru el fiecare zi,
nu exagerez, este o lupta pentru limba romana. Oare el, daca ar veni in Romania si i s-ar
spune ca are “accent basarabean” ce-ar zice?
Suntem priviti cu superioritate
pentru ca avem “accent basarabean”, pentru ca folosim regionalisme, arhaisme, pentru ca nu cunoastem neologismele.
Nu vreau sa vorbesc despre alte stereotipuri in legatura cu basarabenii, ca
astea nu au nicio legatura cu subiectul meu – limba noastra.
Si daca pana acum am facut lobby “accentului
basarabean” J,
acum sa spun si despre arhaisme. In primul rand limba romana din Basarabia nu
avea cum sa aiba aceeasi directie de evolutie ca si cea din Romania. E normal,
nu? Am locuit intr-un spatiu inchis, marele URSS. Puteam sa evoluam imprumutand
cuvinte din rusa sau pastrand cuvintele mostenite din romana. Si cine confera
statutul de arhaism unui cuvant? Poporul. Ei bine, poporul nostru, basarabean
(am inteles, la scurt timp dupa ce am venit in Romania, ca romani nu ne putem
numi). a ales sa foloseasca in continuare anumite cuvinte, care nu mai sunt folosite in Romania, astfel ca “a grai” pentru noi nu este arhaism. Regionalismele – astea se
gasesc peste tot, de ce tocmai alea moldovenesti n-ar fi potrivite?
Neologismele – este aceeasi poveste ca si cu arhaismele. Nu aveam de unde sa le
cunoastem, pentru ca am avut evolutii diferite. Cand nu ne-au ajuns cuvintele
limbii materne, le-am imprumutat din rusa. Nu e nimic rusinos in asta.
N-o mai lungesc, ca povesti as mai
avea multe. In concluzie atat as vrea sa va spun:
Da, sunt din Basarabia si vorbesc romaneste – mi-am castigat
acest drept! Iar cei care stramba din
nas la auzul “accentului” meu, sa inteleaga ca nu intentionez sa scap de el.
Este dulcele meu grai, pentru care parintii mei au luptat, pe care l-au pastrat
si mi l-au transmis, chiar cu pretul vietii lor. Si pentru ca maine, in Republica Moldova, este
sarbatoarea nationala “Limba noastra”, va ofer si o dedicatie muzicala:
LA MULTI ANI LIMBA ROMANA!